Sunt un nap.

Cred că e prima zi în care am reuşit să mă adun destul cât să întreprind şi altă activitate decât respiratul.

…exagerez, dar w/e.

S-a terminat sesiunea, am luat vacanţă. Miercuri, în jur de 12:30 am intrat în casă. Acasă. Acolo unde-i mama. Nu am mai ieşit absolut deloc până astăzi, când am alergat până la vecina.

Nu m-a otrăvit aerul curat, mă mir.

Anywhore. M-am legumizat total. Şi cum să nu te legumizezi atunci când mama ta, acest înger care poartă bocanci, vine la tine în cameră şi te întreabă ce preferi să îţi ADUCĂ să mănânci? Mă rog, am avut inspiraţia să mă deplasez până în bucătărie de fiecare dată când venea vorba de hrană. Poate muream, dracu’, dacă nu mă mişcam nici până acolo.

Când am părăsit Bucureştiul mi-am promis că nu voi face nimic în vacanţă. A fost unul dintre planurile pe care le-am dus la bun sfârşit. Am renunţat la wordpress în favoarea tumblr.com pentru simplul fapt că necesită mult mai puţin efort şi mult mai puţină atenţie.

Mă prefac, momentan, că perioada asta nu se va sfârşi niciodată. Că nu voi fi nevoită să mă întorc la Bucureşti, să mă duc la facultate, să-mi găsesc naibii un job part-time.

Am aproape o săptămână de când nu am purtat altceva decât pantaloni de pijama şi tricouri cu Nirvana. Am ojă sclipicioasă pe unghii şi citesc cărţulii de tren. Am dat-o pe chic lit după o porţie bine venită de Stephen King. Mă simt ca în liceu. (DA, CITESC CHIC LIT)

Now, că tot n-am nimic important de spus (ca de fiecare dată, de altfel), am stat şi am analizat tumblr-ul, care e puţin addictive. Am pregnanta impresie că sunt singura persoană de-acolo care nu suferă de depresie, nu are tendinţe suicidale şi nu adoră efectul vintage pe poze banale. Makes me feel good. Eu încerc, pe cât posibil, să îmi păstrez blogul cât mai puţin homosexual. De fapt, de ce naiba i se spune blog? Nici măcar nu e fair. Puţini sunt oamenii care postează OC. E…e-aşa o chestie dubioasă, creată pentru a te ajuta să-ţi pierzi timpul.

Problema e că e kind of addictive. Şi mi-am făcut un obicei din a mă uita câte o oră la poze cu tipe slăbănoage şi crăcănate, posesoare a unora dintre cele mai minunate clavicule văzute. Şi m-am hotărât şi eu să fac un efort şi să mai dau jos MĂCAR 5 kile. Prin fragmentul ăsta a devenit oficial. Mi-am făcut, în mare, planul de bătaie. Cu tot cu before&after, pentru că am devenit fan thinspo. Hate me all you want.

Şi da. Nu mai ştiu. Mă întorc la lenevit.

Ah. Dacă sunteţi în Bucureşti şi vă plictisiţi, s-a deschis Phoenix Pub. Adică a cam reînviat Jegul, doar că e mai fancy. Sper ca, deep inside, să rămână aceeaşi cârciumă drăguţă.

Advertisements

2 thoughts on “Sunt un nap.

  1. am si eu blog pe tumblr cu “tipe slăbănoage şi crăcănate, posesoare a unora dintre cele mai minunate clavicule văzute” daca vrei sa-l vizitezi, robotul.tumblr.com

Leave a Potato

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s