Andre Rieu şi shaorma cu de toate

Cum, necum am ajuns la concertul Andre Rieu de joi.

Bad idea.

Nici măcar nu ştiu cu ce să încep.

De fapt, ştiu.

Ladies and gentlemen, ăla nu a fost un concert de muzică clasică. Să ne înţelegem. Ăla a fost un kitch menit să ofere o iluzie de emancipare pentru ţăranul snob.

Ce a fost în neregulă cu spectacolul? De la rochiile instrumentistelor care arătau mai mult decât ieftine la scenele “amuzante” prost regizate – totul.

Un spectacol de muzică clasică reprezintă un ceva. Şi, în general, acel ceva este un ceva sobru. Un ceva artistic. Un ceva mai high class decât Andra. De acord? Nu te duci la un concert de orchestră ca să râzi. Spectacolul lui Andre Rieu mi s-a părut un stand up prost. Eu sunt în totalitate de acord cu relaxarea publicului, în special cu ajutorul umorului. Dar nu la un astfel de eveniment. Nu vreau gume deocheate, nu vreau expresii faciale menite să facă publicul să râdă, nu vreau discuţii despre Steaua.

La un moment dat, puteam să jur că vor interpreta dansul pinguinului şi mă temeam că ilustrul violonist Rieu va veni la mine să-i bag o hârtie de 500 de lei în buzunarul de la cămaşă.

Partea şi mai proastă a fost publicul. De la tanti în adidaşi din faţa mea, la tipa care bea bere, la tipul care fuma. E dizgraţios să existe standuri cu bere, popcorn şi nachos la un astfel de concert. Nu m-ar fi mirat să văd oameni mâncând seminţe, în special la cum ţipau tantele din spatele meu atunci când a urcat pe scenă Gheorghe Zamfir cu replici de genul “aplaudă, fată, că ăsta-i român de-al nostru”. Ba chiar au început şi să fredoneze ceva ce îmi aduce cumplit de bine aminte de ceva ţipat pe stadioane. Asta e – să le trăiască.

Băi şi cum s-au prezentat…

Undeva în jurul vârstei de 12-13 ani am înţeles şi eu că, în unele situaţii, se impune un dress code. Am înţeles de ce nu pot merge la nunta mătuşă-mii în blugi şi de ce nu se cade să merg la teatru cu tricoul cu Iron Maiden. E o formă de respect, dragii moşului. Şi nu, nu e ok să vii la un concert de orchestră încălţat cu adidaşi de alergat. Sau cu hanorac cu glugă. Sau cu lanţuri la pantaloni (aviz plodului care stătea în faţa mea şi căruia nu-i mai tăcea gura).

La un moment dat începusem să mă rog să plouă, să avem un motiv să plecăm.

Că tot am lungit-o prea mult, atmosfera concertului a fost descrisă foarte bine de Ciprian, căruia îi mulţumesc că mi-a oferit ocazia de a participa la acest minunat concert: “shaorma cu de toate”. Să fie mulţumiţi şi Gheorghe şi Ion şi Vasilica. Şi să le povestească prietenilor cât de culţi sunt ei că l-au văzut pe Andre Rieu.

Mi-am şi făcut răni degeaba pe tălpi de la pantofii cu toc.

Abia aştept concertul Judas.